Când ai privit apatic și fără sânge-n vine
Cum frații te-nvârtiră la fel ca pe o drugă
Și te vândură lumii întocmai ca pe-o slugă?
De ce nu ai în tine atâta demnitate
Încât să-ți aperi dreptul, chiar și până la moarte?
De ce-ai tăcut când vatra ți-o prefăcu-n ruine
Și-n loc să-ți aperi cuibul te-ai dus prin țări străine?
De ce accepți ca birul să-l dai acelor care
Cu zâmbetul pe buze te calcă în picioare?
Strămoșii tăi vegheară ca tu să ai de toate
Și-au apărat pământul plătindu-l cu o moarte!
Iar tu privești la hoții ce-ți fură din ogradă
Și te ascunzi, ca lașul, sperând să nu te vadă?
Ce vei lăsa în urmă? Copiilor ce-oi spune
Când din pământul țării n-au ce să mai adune?
Cum poți privi când altul ți-l vinde pe nimica?
Îți strângi genunchii-n barbă și te apucă frica?
Nu ți-e rușine, oare, de-acei strămoși ai tăi
Ce s-au jertfit pe glie pentru urmașii săi?
Căci neam de neam nu-ți fuse o slugă la străini
Și nici conducătorii din neam de mărăcini!
Adu-ți aminte, încă, de marii domnitori
Ce nu-și plecară capul să fie servitori
Puterilor străine ce-au vrut să ne doboare!
Mândri și drepți priviră cu fruntea către soare!
De ce te uiți cum unii de-ai tăi te sărăcesc
Și-i lași să-ți calce capul în jocul lor drăcesc,
Când ai puterea toată să-i nimicești pe toți
Și să îți aperi glia de viermi și de netoți?
Căci din întreg poporul și dintre-ai noștri frați
S-o mai găsi o mână de oameni cumpătați
Să stea în fruntea țării să mânuie norodul!
Nu-ți aștepta sfârșitul și nu-ți cânta prohodul!
Nu aștepta ca alții să-ți facă ție bine
Și nu cerși dreptate puterilor străine!
Nu sta să-ți strângi durerea mănunchi lângă mănunchi,
Trezește-te din transă și scoală din genunchi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu