Am fost chiar afectată săptămâna asta, când cineva comenta, că cel mai bun medic este trenul de București, Iași, Cluj, el având niște experiențe neplăcute la noi în spital. Mă gândeam la halul în care lucrăm, de faptul că medici ies zilnic obosiți la greu din sala de operații și că tot nu pot mulțumi lumea. Acestor concetățeni trebuie să le dau o explicație. 70% dintre medicii de specialitate se găsesc în cele 5 centre medicale universitare de tradiție din țară. Minoritatea se află în restul orașelor din România, muncind la greu și-n mod sigur sunt insuficienți, ca să poată asigura satisfacția publică. La capitolul dotare abia de câțiva ani am scos nasul la suprafață, față de centrele de tradiție ce au fost dotate constant. Datorită acestei evoluții, comunicăm și noi progrese pe anumite direcții, care ne propulsează alături de zonele celelalte dezvoltate medical. Este mare lucru să rărești apelanții la transportul feroviar, în căutare de servicii prin alte orașe, oferindu-le aici Apropos despre specialiști, pe anumite specialități avem un deficit de personal, pe care nu știm când și cum să-l rezolvăm. Cei rămași în activitate sunt cumplit de suprasolicitați, existând chiar riscul de a renunța de teama unui eșec profesional pe fond de oboseală. Sunt multe de povestit cu ce ne lovim noi zilnic, cu ce lipsuri, cum ne chinuim să nu scăpăm situația din mână. Nu le povestim, ca să nu panicăm lumea, doar că după ce-ți iei norma de dispreț public și de înjurături la grămadă, chiar îți vine să renunți, să lași toți criticii aceștia fără discernământ să se trateze singuri, să se opereze între ei, să-și facă cezarienele la domiciliu, dar fără să mai găsească pe cineva prin spitale care să încerce să-i scoată pe ultimii metri. Fără a oferi amănunte, pentru cei care au încredere în cuvântul meu, de când mă știu că activez în domeniul medical, n-am lucrat la o asemenea presiune psihică, între atâtea variabile ce se tot schimbă uneori zilnic, sub un oprobiu public nemeritat de foarte multe ori. Și eu îmi doresc un spital nou dotat ca afară, cu suficienți asistenți, medici pe diverse specialități, să nu avem lipsuri în aprovizionare, cu o recunoaștere financiară diferențiată funcție de performante, cu pacienți manierați, care nu te înjură sau bârfesc la prima nemulțumire personală. În concluzie, voi nemulțumiți, noi nemulțumiți, ce facem să nu se aleagă praful de încrederea în ce a mai rămas din sistemul medical, ce funcționează cât mai funcționează, într-o țară plină doar de lipsuri? Bănuiesc că o discuție deschisă, o comunicare mai bună a celor implicați, ar face o percepție mai bună asupra sistemului medical, cât poate, ce-i de făcut, cine are de făcut și ce se poate aștepta de la el în realitatea existentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu