Îmbrățișări

Minunat gest este îmbrățișarea,

Ce vine chiar la timpul potrivit,

Îți spulberă, pe loc, oftatul

Și degajează sufletul de mult balast.

Îmbrățișările ne pun în rezonanță,

Cu tot misterul cel universal,

Creează legături mult mai profunde

Și ne deschid, spre ceruri, inimile larg.

Îmbrățișarea e calmantul pentru minte,

Susține dragostea, crescând încrederea,

Eliberează un hormon, oxitocină

Și adaugă vieții, încă o zi.

O îmbrățișare afectuoasă,

Poate să spună mult mai mult decât orice cuvânt,

Căci copleșit de sentimente,

Este posibil, să nu îl găsești.

Puterea ei este atât de mare,

Manifestată prin efectul remanent,

Iar dacă vei îmbrățișa și viața,

Doar soare o să fie pe-al tău cer.

Îmbrățișăm când avem reușite,

Când trecem prin momente dificile,

Dar ce frumos ar fi dacă de azi,

Ne-am oferi cadou, îmbrățișări!

Să îmbrățișăm tot ce ne iese-n cale,

Fie că-s oameni sau că sunt copaci,

Roua de dimineață, stele, ploi, pe toate

Să le armonizăm cu ale noastre energii.

Îmbrățișări vindecătoare înconjoară,

Planeta ce ne ține pe a ei spinare,

Formând în jurul său corsetul,

Care să îndrepte viața către nemurire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!

Articole aleatorii

Bine de stiut

Cand iti este dor de cineva sa nu inchizii ochii. Are sa-ti fie si mai dor!

De unde avem vizite?

Flag Counter

Comentarii recente


💖 Copyright © 2018 - Din inima pentru o inima
💖 Powered by petre blog ⋆⭒˚。⋆ Design by Petre Vitan ⋆⭒˚。⋆