Perfect întreagă

Cea mai mare greșeală e că fiecare intră în relație dintr-o anumită nevoie. De afecțiune, dragoste, aprecieri, etc. Și atunci tinzi să iei de la partener tot ce consideri că ți se cuvine, iar dacă nu primești, iubirea ta mare și înflăcărată se transformă în regrete, furie și câteodată ură. Asta nu e iubire draga mea. Dacă spui că îl iubești, poți să o faci oricum. Fie că e lângă tine, sau nu. Chiar dacă e în brațele altei femei sau la mii de kilometri distanță. Dacă ai o inimă deschisă, te simți fericită, plină și iubitoare doar pentru că el există undeva. Și poți să-i trimiți bucățele de iubire și lumină oricum, în orice condiții. Asta nu-ți poate lua nimeni. Dacă vrei relația de iubire perfectă, sufletul tău pereche…va trebui să o cauți dintr-un preaplin, nu o nevoie. Caută să te cunoști, accepți și iubești așa cum ești, apoi dăruiește bucăți din tine, fără să aștepți nimic în schimb. Atunci vei primi tot. O dată cu iubirea, vine și eliberarea ta. Lasă fiecare suflet să meargă pe drumul său și acceptă că oamenii intră în viața ta cu scopul de a-ți arăta părți din tine, nu pentru a-ți umple golurile. De-a lungul vieții ai luat decizii împinsă de două mari emoții. Iubirea sau frica. De fiecare dată când alegi din frică, ai nevoie de confirmări, de oameni care sa-ți umple golurile și să-ți îmbrace frustrările în straie de sărbătoare. Însă niciodată nu va fi suficient pentru că ești în neadevăr. Nu există gol. Ești perfect întreagă, însă ți-ai închis inima și te privești cu ochii fricii și te critici pe tine și pe ceilalți… 

Citeste pana la capat 🢂

Mai Stai

Mai stai lângă mine o noapte,

Nu-i timpul să-ți iei bun rămas,

Vei fi multă vreme departe,

Mai stai lângă mine un ceas.

Sărută-mi și ochii și gura

Și strânge-mă tare la piept,

Simți-vor de doruri arsura

Și greu îmi va fi să te-aștept.

Ce cald e la tine în suflet,

Ce bine-i la tine în gând,

Mai e încă timp de-un răsuflet,

N-aud miezul nopții bătând.

Mai stai înc-un ceas lângă mine

Și-apoi va fi vremea să pleci…

Cândva te-oi întoarce, știu bine,

Pe-a vieții cărare să-mi treci.

Citeste pana la capat 🢂

Un om mereu îndrăgostit

Da, sunt un om mereu îndrăgostit… De Viață sunt îndrăgostită… De versurile unui cântec care mă răscolesc până în adâncuri… De lacrimile unui copil, murdar din cap și până în picioare, însă dornic să supraviețuiască aici, în jungla asta umană unde a ajuns fără să dorească, dar mulțumește pentru că există… De curcubeul răsărit după ploaie sunt îndrăgostită și de povestea lui tapetată pe cerul sufletului omului… De ciripitul păsărilor în diminețile zgribulite de zorii născuți prea devreme… De picăturile căzute din ochii îngerilor triști, pe asfaltul bătătorit de piciorul omului, sunt îndrăgostită și de iubirea lor pentru noi, cei care nu merităm… De mâinile încleștate și sărutul buzelor fierbinți, simțite printre pleoapele închise și pași săltați pe caldarâmul numit Viață, sunt îndrăgostită! De povești născute din nimic și de visele transformate în realitate… De tine sunt îndrăgostită, care mă accepți așa cum sunt, imperfectă și plină de defecte, râzând sau plângând, cu o poftă nestăvilită… De  îndrăgosteala asta o să-mi fie dor, când timpul meu se va scurge! 

Citeste pana la capat 🢂

Mai rămâi

Tristețea m-apasă, te-ai dus ca o ceață

Te rog îmi mai lasă, sclipirile viață!

Te rog mai rămâi, și fii cu blândețe

Pe frunte să-mi pui, celest, tinerețe!

Himeră de gheață, te rog să mai stai

Alintă-mă viață cu roua de mai!

Mai vreau să mai zbor, în spațiu haotic

Să gust din nectarul ce-l spulberi hipnotic!

Frunzișul mi-e veșted, se duc anii mei

Așează-mi pe creștet, te rog, ghiocei!

Mai lasă-mi mireasma adâncă de dor

În visu-mi lăuntric să mă desfășor!

Dă-mi clipe, dă-mi flori și muguri de brad

Dă-mi aripi și nori, mai vreau să mă scald,

În raze de soare, în iaz de lumină

În câmp de verdeață, în noapte senină!

Hai viață, îți cer să fii generoasă

Mai am năzuințe ce viu mă apasă !

Ființe ce-așteaptă în vers să dezmierd

Și focul iubirii în care mă pierd!

Citeste pana la capat 🢂

Mitocani

Din păcate trebuie revenit periodic la apelul către mitocani. Sunt și eu un fel de visătoare, cred că mitocanului dacă-i explici o chestie de bun simț, o să se civilizeze. Probabil ar fi mai bine să zic că-i un apel de luptă contra mitocăniei. Mă refer specific la comentatorii necunoscuți. Când postez ceva pe aici, mă refer la problemele pe care le observ în societate, la meseria în care activez și la acțiunile sau mai degrabă la inactivitatea unor politicieni ce ne complică viața. N-am pretenția că le știu pe toate, că nu pot greși, că sunt foarte informată, că alții n-au dreptate în ceea ce spun. Citez cu aproximație un citat” oamenii normali învață din propriile greșeli, cei deștepți din greșelile altora, doar prostul le știe pe toate”.

În concluzie, n-am pretenția ca toți să fi de acord cu ceea ce scriu pe aici, doar că aștept o contra opinie făcută în termeni eleganți, argumentat și fără pertu-isme, mai ales că nu ne cunoaștem în majoritatea cazurilor.

Pentru mitocani o să exersez ștergere, spam și blocare ip. 

Citeste pana la capat 🢂

Cât aș fi vrut!

Cât aș fi vrut iubirea să mi-o dai,

Să gust din mierea florilor de rai

Iar în argintul nopților cu stele

Să stingi tristețea dorurilor mele!

Să mă păstrezi la piept, cât aș fi vrut!

Ca într-un cuib din care m-am pierdut

Să-mi regăsesc în tine alinarea,

Oriunde-aș fi să îți aud chemarea!

Iar glasul tău să-mi fie mângâiere

Și răsuflarea dulce adiere,

Să mă alinți cu sărutarea ta,

Cât aș fi vrut! Și cât de mult aș vrea

Să mă topesc în mâna ta fierbinte,

Să ne-nțelegem fără de cuvinte

Iar în adâncul dragostei genuni

Să ne lăsăm cuprinși ca doi nebuni!

Cât aș fi vrut cu mine să mai stai,

Să gust din mierea florilor de rai,

Să nu-ți mai caut în zadar privirea!

Cât aș fi vrut să nu ucizi iubirea!

Citeste pana la capat 🢂

Rămâi cu mine

În viața mea ai fost ca un miracol

Ce s-a-mplinit când nici nu mă gândeam.

Cum aș putea să mă despart de tine?

Cum să trăiesc știind că nu te am?

Mi-aș vinde anii-n târg ca pe mărgele,

Dar ultima suflare să ți-o dau!

La ce-aș trăi de n-aș mai fi cu tine?

Și fără tine ei ce rost mai au?

Să rătăcesc prin propria-mi viață

Simțind dureri ce nu le-aș suporta?

Un simplu trup rămas fără de suflet

La ce-ar trăi, de ce ar exista?

M-am dăruit cu totul numai ție,

Îmi ești deopotrivă ger și foc,

În urma mea surpată e cărarea,

Chiar dac-aș vrea, n-am cum să mă întorc.

Am fost un timp încremenită-n gheață,

Iubirea ta m-a învățat să zbor,

Rămâi cu mine dacă mi-ai dat aripi

Căci, fără ele, sigur am să mor.

Citeste pana la capat 🢂