Cât aș fi vrut!

Cât aș fi vrut iubirea să mi-o dai,

Să gust din mierea florilor de rai

Iar în argintul nopților cu stele

Să stingi tristețea dorurilor mele!

Să mă păstrezi la piept, cât aș fi vrut!

Ca într-un cuib din care m-am pierdut

Să-mi regăsesc în tine alinarea,

Oriunde-aș fi să îți aud chemarea!

Iar glasul tău să-mi fie mângâiere

Și răsuflarea dulce adiere,

Să mă alinți cu sărutarea ta,

Cât aș fi vrut! Și cât de mult aș vrea

Să mă topesc în mâna ta fierbinte,

Să ne-nțelegem fără de cuvinte

Iar în adâncul dragostei genuni

Să ne lăsăm cuprinși ca doi nebuni!

Cât aș fi vrut cu mine să mai stai,

Să gust din mierea florilor de rai,

Să nu-ți mai caut în zadar privirea!

Cât aș fi vrut să nu ucizi iubirea!

Rămâi cu mine

În viața mea ai fost ca un miracol

Ce s-a-mplinit când nici nu mă gândeam.

Cum aș putea să mă despart de tine?

Cum să trăiesc știind că nu te am?

Mi-aș vinde anii-n târg ca pe mărgele,

Dar ultima suflare să ți-o dau!

La ce-aș trăi de n-aș mai fi cu tine?

Și fără tine ei ce rost mai au?

Să rătăcesc prin propria-mi viață

Simțind dureri ce nu le-aș suporta?

Un simplu trup rămas fără de suflet

La ce-ar trăi, de ce ar exista?

M-am dăruit cu totul numai ție,

Îmi ești deopotrivă ger și foc,

În urma mea surpată e cărarea,

Chiar dac-aș vrea, n-am cum să mă întorc.

Am fost un timp încremenită-n gheață,

Iubirea ta m-a învățat să zbor,

Rămâi cu mine dacă mi-ai dat aripi

Căci, fără ele, sigur am să mor.

Le-am simțit pe pielea mea

Nu mor caii când vor câinii…

Zice-o vorbă din bătrâni

E valabil pentru unii

,, Nu mor caii când vor câinii

Nici câinii când vor stăpânii ”.

În viață o duci cam greu

Dacă ești din neam sărac

,, Dumnezeu îți dă de toate

Dar nu îți bagă și-n sac ”.

Omule să faci doar bine

Tu pe lume cât trăiești

Dă și haina de pe tine

,, Bine faci , bine găsești ”.

Sunt doar câteva proverbe

Care își au înțelesul

Azi să nu mai crezi în nimeni

Interesul poartă fesul .

Orice ai face, orice ai zice

Îți dai seama peste ani

Fratele, rămâne frate

Dar ,, brânza e tot pe bani ”.

Toți sunt curioși din fire

Și-ți șoptește binișor

Îți vor binele din lume

Nu mai bine decât lor.

Când de la viață primești

Lovitura de nuia

Nu arunca pisica moartă

În grădina altuia.

Să fii om cu demnitate

Și privește drept în față

Ia-te cu soarta la trântă

Fir-ar mama ei de viață .

Cât ar fi soarta de rea

Nimeni n-o poate schimba.

Ce-i scris de la Cel de Sus

Ai tu pe pământ de dus.

Ascultă la vorba mea

Cât ești omule pe lume

Prețuiește-te un pic

Că toate rămân de tine.

Cea mai mare bogăție

Este casa-n care stai

Buzunarul de la spate

Și lădița cu mălai .

Restul e apă de ploaie

Fiecare-i pentru el

Când te afli la strâmtoare

Te trezești tot singurel.

Astea toate ce v-am spus

Le-am simțit pe pielea mea…

Risipire

Cu fiecare lacrimă mă îndepărtez de tine

Și plâng fără încetare simțind că nu-mi e bine !

Cu fiecare clipă mai pierd din amintiri

Și mi se rup din suflet emoții și sclipiri!

Cu fiecare oră încep să mă răcesc

Și mă înspăimântă gândul că n-am să mai iubesc!

Cu fiecare zi mă îndrept către uitare

Silită de rațiune și asta rău mă doare!

Cu fiecare dor ce nu e împlinit

Mă apropii cu durere de nobilul sfârșit!

Cu fiecare vis în care nu mai ești

Îmi creionez destinul și tu nu mă însoțești!

Cu fiecare zbucium de groaznică durere

Mă domină frustrarea și să cedez îmi cere!

Tot zboară al meu suflet continuu printre stele

Fugind de clipa în care se va lipi de ele!

Mă dori…tu

Mă doare această tăcere ce ai în minte,

Mă doare acest zbor cu aripile frânte,

Mă doare prezentul, dar și trecutul,

Mă doare începutul, mă doare sfârșitul.

Mă doare tot ce-i rău și ce-i bine,

Mă doare iubirea ce-o am pentru tine,

Mă doare zâmbetul tău diafan,

Dar și minutele ce aleargă în van.

Mă doare secunda ce trece prin mine,

Și fiorul dragostei ce-l am la inimă,

Asta sunt eu când mă pierd în iubire,

Un ghem de durere …aruncat în lumină.

Parodie zâmbete

Mama intră obosită în cameră…

– Ia astea și pune-le în dulap!…

răsuflu ușurată… ‘Credeam c-o să spună să vin să facem matematică…’

-…și să vii să facem la matematica!

Dezamăgire completă… Hmpf! Și cum fără stres zilnic nu se poate, apare Hema

– Ce-i?

– Speram să nu aducă vorba de matematică…

– Păi și?

– Păi tocmai asta e! Speram… Acu’ trebuie să caut cărțile alea prăfuite și-un caiet…de când n-am mai deschis o culegeree…

– Ei hai că nu-i așa rău!

– Zici așa că tu nu mergi la școală în fiecare zi… printre toți copii de ‘tablă’…

– Ee… Poate merg… Și poate se nimerește pe data tezei…

– Vrei să zici căăă…

Rămân înmărmurită. Dacă ar vrea… Și totuși se uita la mine cu privirea aia care cere să fie urcată în slăvi… că parcă merita…

– Aham… pe 5 nu?

– Hema, ți-am spus că te iubesc?

– Nu pâna acum… da’ vezi să nu îți dai gându’ pee…

Fugi la matematica aia… să vedem ce îți mai bate capu’ când te întorci de la praf și mina de creion…

-Ei… da… hai că sigur nu îmi vine vreo idee prea rea… O să fie o idee

malefică produsă cu migală în timp ce mama îmi explica cum să-l aflu pe

x.. .Să vezi că o să ne distrăm!

– Fugi!

– Hai te roog… Încă nu m-a strigat și poate-poate uita…

‘Steefi!’

-…Bine, m-am înșelat…nu uita!

– Poate scapi…

– Altădată…

Doamne, ai te rog grijă de noi !

Nu contează cum sunt…ce fac…în ce situație sunt. Eu îți mulțumesc Doamne pentru răbdarea ce o ai cu mine… Uneori spunem că ne-am săturat de atâta răbdare, însă nu ne gândim la tine…la câtă răbdare ai tu cu noi. Îți mulțumesc Doamne și în numele familiei,… îți mulțumesc că suntem în viață îți mulțumesc că ne-ai dat posibilitatea … să vedem minunățiile lumi pe care tu le-ai creat pentru noi toți. Azi gândindu-mă la nevoile mele și la cât de greu îmi este fără părinți… m-a săgetat odată în inimă și gândul sa dus la tine ca de fiecare dată, atunci m-am luminat, gândurile au început să vină pozitiv, să te simt Doamne alături de mine. Doamne datorită ție avem urechi și datorită ție am putut auzi de Tine, îți mulțumesc din tot sufletul Doamne că ești alături de noi, îți mulțumesc că ai fost mereu alături de noi, în clipe grele… ne-ai ajutat de fiecare dată să ne ridicăm, mi-ai ascultat rugăciunile chiar dacă eu sunt o netrebnică uneori și am multe păcate. Tu Doamne mă asculți și de fiecare dată te simt când am gânduri negre. Te rog Doamne din tot sufletul nu ne părăsi… nu te depărta de la noi. Toată speranța și nădejde am în tine Doamne… numai tu ne poți ajuta să ne descrețim frunțile. Știu că nu este ușor pentru noi păcătoși…dar tu Doamne ești bun și răbdător și cred cu tărie că va veni și timpul când oamenii vor deveni mai buni. Te rog Doamne ai grijă de noi toți, iartă-ne greșelile, spală-ne sufletele noastre…ne curățește inimile și gândurile cele rele. Fără tine, nu există Mântuire. Iartă-ne Doamne și ai te rog grijă de noi. Mulțumesc Doamne din tot sufletul pentru tot.🙏

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!

Articole aleatorii

Bine de stiut

Cand iti este dor de cineva sa nu inchizii ochii. Are sa-ti fie si mai dor!

De unde avem vizite?

Flag Counter

Comentarii recente


💖 Copyright © 2018 - ☙ Din inima pentru o inima
💖 Powered by petre blog ⋆⭒˚。⋆ Design by Petre Vitan ⋆⭒˚。⋆